Mică Epopee

Acest volum e pentru Tine,

Lumină caldă-a vieţii Mele.

Din coapsele Tale, Copilă,

Pe al Tău piept, Sfântă Femeie,

Se odihneşte a Mea rimă...

Şi tot cu ea, braţele Mele.

Eu Te iubesc cum n-am iubit,

Te voi iubi cum Te iubesc,

Copilă..fagure de miere...

Îmi plânge carnea de pe Mine,

Pământul tremură de dor,

Fiorul este tot fior,

Dulce Copilă-a vieţii Mele.

La al Tău sân Îmi aflu hrana,

Şi rana de lume lăsată

O ungi cu mirul buzei Tale,

Copilă, inimă curată!

Din nou somn n-am, ci stau de veghe,

Precum poetul la azil.

Ei nu Mă biruie prin sânge,

Căci trupul Meu e sântă Lege.

Şi da! -i nevoie a alege.

Alegerea în schimb e grea,

Când toţi ce sunt în jurul Tău,

Îţi spun din start că ei nu vor,

A înţelege lucrul Tău.

Şi chiar atunci când a contat,

Ai fost singura care, 

Cu-n şut în dos, bine plasat,

M-ai readus pe-a Mea cărare.

Un mulţumesc e chiar infim

Să Îmi exprim recunoştinţa,

Şi am nevoie doar de timp,

Pentru a-Mi contura Voinţa.

Şi da! -i nevoie a alege

Să Te iubesc cum Te-am iubit...

Nu vreu la Tine-a renunţa.

Dar asta-Mi ceri. Aşa să fie!

Copilă, sfântă poezie,

N-am scop decât pe Mine Însumi,

Şi iarăşi iar cu mâna Mea,

Îţi cânt osane, ode-elegii.

Eu sunt demult-naintea Legii,

Căci din lumină sunt făcut.

Ce vrei a şti tu despre Mine?

Cum vrei să tot repet într-una

Că dragostea e numai una?

Sfânta Treime e aşa:

E Dumnezeu pe primul loc,

Căci numai el ne este Tată.

Apoi sunt Eu şi Duhul Meu.

Clar şi în plus mai e o fată...

Tu, Alexandro din Chişeu,

De câte ori văzut-ai oare,

Că trupu-Mi este de Evreu,

Iar inima de Leu de Mare?

Aşa e! Da! Mai am un dor!

Am să Te umilesc cu-amor,

Şi când am să Te leg de glie,

De carne te voi dezbrăca,

Şi mâna Mea, şi palma Mea,

Vor face dragoste cu Tine,

Topindu-Ţi astfel inima.

După ce Te-am evaporat,

Voi pune carnea Ta lal loc,

Legând-o iar cu sfântul foc,

Tu, întinată prin sfinţire,

Ai să mă duci la iarmaroc

Să-Mi târguieşti cu nesimţire,

Sufletul Meu pe-o nemurire.

Sălbatic, tandru şi gelos,

Eu voi tuna şi fulgera:

"Femeie, ce-i mai cu folos?

Eternitatea sau scânteia

Acestei vieţi cu care Tatăl

A binecuvântat Femeia,

Prefigurându-Mi-Te-n cale?

Nu vreu să Mă îmbrac în zale.

Oricum Mă simt cel mai pizdos,

Ca ancoră braţelor Tale."

Furioasă Tu Mă vei privi,

Vei spune iar să Îţi dau pace,

Iar Eu voi zice: "Vrei copii?

Dezbracă-Mă dar de cojoace!"

E noapte când scriu aste rânduri.

Însă am învăţat să fiu

Pustiu în suflet...totuşi viu.

Şi viu degrabă să ne dregem,

Cu vorbe aspre, cu praline,

Ca iepuraşii derbedei,

Exact cum fac două feline

În marşul lor prenupţial.

Când ne-om vedea, aşa să ştii,

Că sunt barbar: atac frontal!